L’enfant

Copilărie, dulce copilărie! Adesea mi-e dor de vremurile când eram copila nouăzecilor și nu cunoșteam atâtea griji, anxietăți, prieteni falși sau pandemii. Pe-atunci cea mai gravă problemă era dacă prietena mea cea mai bună era pedepsită și nu putea coborî în fața blocului să ne jucăm.

Spice Girls – Viva Forever

Mi-am canalizat toată această nostalgie pe sfârșitul anului trecut, când am realizat primul meu portret pe comandă, al unui băiețel ce-și sărbătorea prima aniversare. Recompensa a fost una sufletească, pentru prima comanda aplicând proverbul “if you’re good at something do it for free or for full price; never for cheap”. Poate de-asta nici n-am așa multe comenzi deocamdată 😂, toată lumea așteptându-se la reduceri, fără sa pună la socoteală munca depusă și materialele folosite.

Revenind însă la tabloul L’enfant, am ales și de această dată să folosesc foaie A3 (42×30 cm), deja dimensiunea clasică și creioane grafit, cărora le-am adăugat un contrapunct de culoare (albastră) la nivelul ochilor.

În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie – nici pentru ură, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poți culege de oriunde și oricând. Consider că ceea ce ne face să trăim cu adevărat este sentimentul permanenței noastre copilării în viață.

Constantin Brâncuși

Despre copilăria și începuturile mele am mai scris și cu alte ocazii. Sper să găsesc inspirația să o mai fac și pe viitor și poate vom găsi amintiri și pasiuni pe care le-am împărtășit cu toții în anii care ne-au format să fim persoanele din prezent. De preferat persoane bune și responsabile!

Până atunci, aștept ca întotdeauna părerile voastre. Pe data viitoare, cu drag!